INTERVIU INTEGRAL Gândurile lui Cristoiu: Dragnea nu va fi condamnat/ Despre dosarul Revoluției: Este o nemernicie să-l numești așa. Aveam și noi o revoluție. Nu mai avem

„Plec de la premisa că și în cazul lui Liviu Dragnea a fost un aranjament politic. Este greu dacă vine unul fără probleme penale să-l înhațe acum”, a explicat Ion Cristoiu motivul pentru care sistemul și Klaus Iohannis ar fi interesați ca liderul PSD să nu fie condamnat. El a adăugat că în acest moment Liviu Dragnea este o povară pentru PSD.

„În acel moment dacă vrei să păstrezi acest partid jos, atunci îl ții pe Dragnea. Adică îl salvezi de la pușcărie”, a subliniat Ion Cristoiu.

Jurnalistul spune că dacă Liviu Dragnea scapă de condamnare, atunci liderul PSD va trece la restructurarea Guvernului prin care îl va elimina nu numai pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, ci și de premierul Viorica Dăncilă.

„Admițând că Liviu Dragnea scapă acum prin decizia, nu a CCR, prin decizia Înaltei Curți, avem momentul 26 mai. Dacă la europarlamentare partidul condus de Dragnea câștigă peste așteptări și peste sondaje, în acel moment Dragnea e pe cai mari și dă douăzeci de Viorica Dăncilă afară”, a afirmat Ion Cristoiu.

Jurnalistul declară că între Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă au apărut tensiuni generate de relația de putere. Pe de altă parte, dacă Liviu Dragnea va fi condamnat, Ion Cristoiu nu exclude posibilitatea ca locul său la conducerea PSD să fi luat chiar de Viorica Dăncilă, care ar putea fi și candidatul partidului la alegerile prezidențiale.

Despre dosarul Revoluției, Ion Cristoiu a spus că „este o nemernicie” să-l numești astfel, ci mai degrabă dosarul diversiunii teroriste deoarece nu a existat nici un terorist. „Principala victimă acestui dosar trimis în pripă, pentru că domnul Lazăr a vrut să scape de acuzațiile privind trecutul său de procuror, este Petre Roman”, a punctat Ion Cristoiu. În opinia sa, președintele Iohannis este complice la această afacere pentru că este vorba despre un dosar prin care nu s-a dorit aflarea adevărului, ci unul politic, folosit împotriva PSD.

VIDEO – INTERVIU „Gândurile lui Cristoiu”, partea a II-a:

Redăm interviul integral

Monica Mihai: Iată subiectele săptămânii, dosarul revoluției, completurile de 3, avem Tudorel Toader și epopeea, dacă pleacă sau mai rămâne în guvern, România în ecuația BREXIT – SUA – Israel și la finalul emisiunii vom discuta și despre topul săptămânal al politicienilor. Haideți să începem cu primul subiect și anume Dosarul Revoluției, poate unul din cele mai așteptate dosare din România post decembristă. După 30 de ani dosarul a fost trimis în judecată. A fost până la urmă decembrie 1989 o revoluție sau o lovitură de stat?

Ion Cristoiu: Primul lucru pe care trebuie să îl remarc este faptul că acest titlul de dosar este impropriu în raport cu conținutul.

Monica Mihai: Cum ar fi trebuit să se numească?

Ion Cristoiu: Conținutul, și jignitor pentru cei care susțin teza revoluției în decembrie, ca să înțelegeți cum ar trebui să se numească scurt, chiar în domeniul ăsta sunt doctor, adică în materie de… Am scris cărți, am luat interviuri, inclusiv i-am luat ultimul interviu dat de Generalul Stănculescu, era la închisoare, ca să fac o paranteză, la B1, a venit direct de la închisoare și ultimul lui interviu și în direct și, ar trebui repus acel interviu, pentru că am discutat despre procesul Ceaușescu.Și l-am pus să facă avionul de hârtie pe care îl face, și mi l-a făcut în timpul emisiunii și mi l-a trimis în timpul emisiunii, e o secvență unică, știți că el făcea un avion de hârtie în timp ce, în timpul procesului. Bun, evenimentele din decembrie că așa le-am denumit în totdeauna care s-au petrecut între 15-25 decembrie, procesul și executarea soților Ceaușescu are 2 etape. Până pe 22 la prânz când pleacă Nicolae Ceaușescu și toate datele de istorie arată că el când s-a urcat în elicopter l-a urcat Stănculescu, era deja arestat, adică a fost o poveste cu el rătăcind prin România. Adică el nu știa, i s-a spus de către Stănculescu, vă duce elicopterul ăsta…

Monica Mihai: Într-un loc sigur?

Ion Cristoiu: Nu, la Târgoviște, de unde să veniți cu trupe. El s-a iluzionat atunci, dar el deja era reținut. Dovadă că domnul Caramitru a și anunțat la televizor la vreo oră că Nicolae Ceaușescu a fost reținut. Din acel moment până pe 25, deci până la prânz când a plecat Nicolae Ceaușescu cu elicopterul – repetând o imagine a ambasadorului american care pleacă din Seul, exact e o imagine clasică – au fost un număr de morți, nu mai țin minte, cred că 200 și ceva. Acea perioadă a fost anchetată încă din 1990, au fost condamnați…

„Este o nemernicie să numești dosarul Revoluției, nu au anchetat cine a tras după 22 decembrie”

Monica Mihai: Ați zis bine încă din 1990 și abia în 2019 a fost…

Ion Cristoiu: Ce s-a întâmplat din punct de vedere al morților până la prânz 22, a fost anchetat, condamnat, ultimul a fost generalul Stănculescu, s-a terminat. Marea problemă care s-a pus încă din 1990, am pus-o și eu și am și cercetat a fost faptul că după 22 la prânz până pe 25 sub acoperământul numit diversiunea teroristă, au murit 1015 oameni. Am zeci de articole în care unul din ele e chiar un pamflet în care spune că atunci când Ion Iliescu o să moară or să vină ăia și or să bată la fereastră. Despre aceste, pentru că și întrebarea pe care și-au pus-o toți, și-au pus-o și demonstranții în 1990, eu am participat și era unul din lozinci…

Monica Mihai: Care era?

Ion Cristoiu: Deci era 16-22, au tras. Cine au tras după 22 pentru că, adică cum de sunt atâtea victime mai multe, decât când era regimul Ceaușescu, deoarece Securitatea pe de o parte de la ora 4 pe 22 țara era condusă de ion Iliescu și de CFSN, era deja o conducere, armata trecuse de partea Revoluției să zicem așa, miliția era de partea revoluției pentru că la ora 4 nu era nimeni acolo și acolo securitatea, miliția, armata trece de partea lui Ion Iliescu. Stănculescu spunea că de fapt l-au pus pe Ion Iliescu, nu contează.

Monica Mihai: Deci practic toată partea militară era de partea noii puteri.

Ion Cristoiu: Din 1990, de când am început să pun și eu întrebări, domn”e dar totuși cine a tras? Păi e complicat, ne-ar trebui o întreagă emisiune despre fenomenul terorist, oricum pe data 23 seara Ion Iliescu, asta ar putea fi singura probă a apărut la televizor, eu l-am dat textul ăla în premieră, l-am reluat și aproape îl știu pe de rost și a spus că cei care trag, se trăgea prin București, sunt unelte ale lui Ceaușescu care vrea să…

Monica Mihai: Și erau?

Ion Cristoiu: Nu, nu erau. Prima dată domnul Iliescu că tot susținut într-una și toată echipa, încetul cu încetul și Ion Iliescu a zis nu știu cine erau. Dar dosarul a se numi al revoluției este o aberație. Că dosarul ăsta care a fost trimis anchetează perioada de după 22. Perioada ai nici nu ai la ce să o mai anchetezi, ea a fost anchetată, s-a descoperit că a tras armata… au fost pedepsiți. Deci din punctul acesta de vedere este o nemernicie să numești dosarul revoluției, nu au anchetat cine a tras…

„Ar trebui să se numească dosarul diversiunii teroriste. Aia a fost o diversiune clară, nu a existat, nu era nici un terorist”

Monica Mihai: Și cum ar fi trebuit să se numească?

Ion Cristoiu: Dosarul nu știu, dosarul diversiunii teroriste. Aia a fost o diversiune clară, nu a existat, nu era nici un terorist era mai complicat de explicat, dar oricum și problema pe care s-a pus întotdeauna, în legătură cu această diversiune, a fost în ce măsură Ion Iliescu știa sau a comandat această diversiune.

Monica Mihai: Aceasta este întrebarea la care au încercat procurorii să găsească răspunsul timp de 30 de ani.

Ion Cristoiu: Dar eu am fost unul din cei care am pus această întrebare public, l-am întrebat pe Dan Voinea odată am avut o discuție, că am stat de vorbă și cu el, cel care l-a anchetat prima dată și l-am întrebat, domn-e domnul Ion Iliescu a zis seara pe 23 vorbea de teroriști că trăgea din orice poziție că ies din canale, ne descria. Și l-am întrebat, domne, l-ați întrebat pe Ion Iliescu, că a fost anchetat. Și a zis că Ion Iliescu nu a vrut să răspundă atunci prin avocat. Deci nu știu ce măsură acuma Ion Iliescu a spus altceva decât faptul că nu știa, dar nu există, vă garantez eu Ion Cristoiu nici o probă directă că Ion Iliescu știa. Deci încă o dată este impropriu de spus, este o nemernicie să o numești dosarul revoluției, pentru că pe de o parte și sunt cu atât mai grav să o faci teză asumată de către statul român că prin această denumire, dar rechizitoriu spune altă nebunie. Și anume că, de fapt, nu a fost revoluție, ci a fost o lovitură de stat dată de un grup reconstituit, deci grupul Ion Iliescu.

„Principala victimă acestui dosar trimis în pripă, pentru că domnul Lazăr a vrut să scape de acuzațiile privind trecutul său de procuror, este Petre Roman”

Monica Mihai: Să menționăm că în acest dosar după 30 de ani sunt 3 inculpați găsiți până acum, este vorba de Ion Iliescu, este vorba despre Gelu Voican Voiculescu și Ioan Rus Iosif, dacă nu mă înșel.

Ion Cristoiu: Dacă mă întrebați, anticipez întrebarea, principala victimă acestui dosar trimis în pripă, pentru că domnul Lazăr a vrut să scape de acuzațiile privind trecutul său de procuror și l-a trimis în pripă, este Petre Roman. Deși toată lumea spune cum e victimă? Istoricii, din punct de vedere…

Monica Mihai: De ce nu apare și el în dosar?

Ion Cristoiu: Vă spun și de ce e victimă. Tocmai pentru că nu apare în dosar, pentru că istoricii, repet sunt unul dintre cei care pot să îmi dau 2 doctorate în evenimentele din decembrie. Istoricii se împart în 2 de după 1990 și se vor împărți într-una, unii vor spune că a fost o lovitură de stat pusă la cale de Ion Iliescu, teză la care oricât am încercat eu să vorbesc și cu Roman și cu Stănculescu…

Monica Mihai: Nu s-a confirmat?

Ion Cristoiu: Nu, ei refuză, deci Ion Iliescu refuză această teză. El spune a fost o revoltă spontană, poporul a ieșit în stradă, noi am văzut că e vid de putere, am pus mâna pe putere, iar apoi niște teroriști… noi nu știam… și atunci și în viitor istoricii se vor împărții în 2. Unii vor spune că a fost lovitură de stat dată de echipa Ion Iliescu din care a făcut parte numărul 2 și Petre Roman…

Monica Mihai: Dar din acest motiv este victimă el?

Ion Cristoiu: Nu, Petre Roman, iar alții vor spune că a fost revoluție, făcută de o echipă Iliescu-Roman. La ora actuală Roman iese din istorie, el nu este în nici o echipă. Eu în locul lui Roman băteam să fiu în dosar, pentru că în istorie… o să vedeți. Dumneavoastră o să apucați. Va fi așa o dispută: în anul 2019 din motive politruce, politice, politicianistice revoluția din decembrie a fost condamnată și a fost trimis în judecată Ion Iliescu, cel care a făcut Revoluția așa vor spune mulți istorici.

Monica Mihai: Și dumneavoastră ce spuneți?

Ion Cristoiu: Și atunci vor spune că din această echipă toți cei care nu sunt acum trimiși în judecată sunt victimele ale istoriei, ei sunt scoși din istorie, adică eu în locul lor…

Monica Mihai: Credeți că va fi o reacție din partea domnului Roman?

Ion Cristoiu: Eu am spus pentru el, eu în locul lui mă duceam eu, spuneam da, sunt vinovat… Pentru că, încă o dată, ori e trimisă toată echipa…

Monica Mihai: De ce credeți că el nu este în acest dosar?

Ion Cristoiu: Pentru că acest dosar este eminamente aberant, politic și fals de la un capăt la altul.

Monica Mihai: De ce?

Ion Cristoiu: Păi nu poți să faci dosarul, nu poți să faci, chiar și fenomenul terorist. Deci fenomenul terorist, țara era condusă, cum spun ei, nu numai de Ion Iliescu, țara era condusă și de Petre Roman și de Măgureanu și de Gelu Voican Voiculescu

Monica Mihai: Exista un nucleu.

Ion Cristoiu: Da, care conducea. Ion Iliescu era președintele unui consiliu FSN, deci în locul partidului, parlamentului și guvernului s-a constituit un consiliu FSN din care făcea parte Blandiana, Cornea, Mircea Dinescu, Caramitru, ei unde erau?

„Tot ce-a făcut Ion Iliescu după 22 este ilegal, da? Deci este o prostie fără margini… aveam și noi o revoluție, acum nu mai avem”

Monica Mihai: Unde sunt?

Ion Cristoiu: Păi nu. Deci criminalul, în paranteză Ion Iliescu, e trimis în judecată, da? Păi și ceilalți? Ei nu știau, ei nu vedeau că se trage, cum adică unul din ei. Doi, tot ce a făcut Ion Iliescu, tot ce s-a făcut până pe 27 decembrie când se dă, când se intră într-un fel în constituțional este pus semnul întrebării. În primul rând e pus semnul întrebării la acest CFSN care îl anunță Ion Iliescu, încă o dată, e ceva aberant. Criminalul, în ghilimele, de Ion Iliescu, acum e criminal și atunci e anunțat, da? Același CFSN face un guvern din care face parte Pleșu, Șora, Petre Roman, păi guvernul ăla este ilegal, odată ce tot ce-a făcut Ion Iliescu după 22 este ilegal, da? Deci este o prostie fără margini, este… aveam și noi o revoluție, aveam acolo…

Monica Mihai: Și acum nu mai avem o revoluție.

Ion Cristoiu: Acum nu mai avem, manualele, statul român nu poate să-și asume, din punct de vedre juridic cum și-a asumat acum o asemenea teză. O teză discutabilă.

Monica Mihai: În momentul de față aș putea să vă contrazic puțin, este doar o trimitere în judecată, încă nu există o sentință în acest sens, adică mai poate statul român să revendice revoluția.

Ion Cristoiu: Sunt de acord, dar ai trimis în judecată, se numește dosarul revoluției nu se numește dosarul Ion Iliescu. Deși, rechizitoriul deocamdată, din punctul de vedere al parchetului și niciun politician… domul Klaus Iohannis a fost de acord cu asta. N-a venit nimeni să spun, la nivelul oficial, la nivelul statului Român. Domnule, e o treabă a parchetului, noi nu ne vârâm, dar noi credem că a fost revoluție.

Monica Mihai: Bine, cred că ar fi devreme să se pronunțe cineva până va apărea decizia definitivă a instanței, oricum procesul ăsta, până la procesul propriu-zis mai este un hop de trecut, înțeleg că rechizitoriul va trebui verificat, abia după ce va fi verificat acest rechizitoriu de către un judecător, abia după aceea va fi trimis în judecată. Haideți să vă întreb altceva.

Ion Cristoiu: Iertați-mă, până atunci mor toți ăia care sunt.

Monica Mihai: Da, dar pentru istorie rămâne totuși.

Ion Cristoiu: Păi rămâne, dar eu spun că din punct de vedere juridic este o prostie, garantez, vă garantez cum vreți. De la un capăt la altul este un maldăr de hârtii. Au luat, pe de o parte, din dosarele anterioare, iar restul nu e niciun document nou. Dacă au un document, provocare, eu, Ion Cristoiu, mă predau. Dacă au vreun document nou față de cele pe care le știm toți. Și eu.

Klaus Iohannis a făcut presiuni. Istoria nu poate fi judecată penal și chiar ideea de a judeca un fenomen precum evenimentele din decembrie este o prostie

Monica Mihai: Așa.

Ion Cristoiu: Nu există, de treizeci de ani căutăm documente.

Monica Mihai: De treizeci de ani căutăm documente și totuși dosarul a fost trimis acum spre judecată, de ce s-a ales acest moment?

Ion Cristoiu: Pentru că politrucii, toți președinții au fost politruci de după Ion Iliescu, și-au asumat această teză, că ei descurcă dosarul revoluției.

Monica Mihai: Credeți că Iohannis și-a dorit să se întâmple treaba asta în mandatul lui?

Ion Cristoiu: Da, pentru că și el a făcut presiuni, pentru că istoria nu poate fi judecată penal și chiar ideea de a judeca un fenomen precum evenimentele din decembrie este o prostie. Poți să judeci istoric, dar penal nu există așa ceva. De ce nu judecăm, uite, dezastrul de la Turtucaia, vă dau un exemplu. Uite, zic eu, să-i dăm în judecată pe ăia, pe Brătianu, că tot au murit. Nu poți să chemi în judecată nici măcar 23 august 1944. Sunt fenomene istorice complete, complicate, n-avem documente și nu poți să le judeci penal. Poți să judeci istoricește, poți să scrii o carte, două sute, pamflete, poezii…

Monica Mihai: Cred că ăsta e și rolul, totuși, al istoriei să rămână…

Ion Cristoiu: Și atunci au fost mai multe lucruri. Unu, a fost încercarea stângace a domnului Lazăr de a ieși dintr-o campanie care se duce în legătură cu trecutul său prin această realizare…

Monica Mihai: A vrut să-și spele imaginea prin acest dosar?

Ion Cristoiu: Domnul Kalus Iohannis, pe care îl acuz de complicitate la această afacere, avea interesul pentru că dosarul revoluției nu a fost niciun moment un dosar care să vizeze adevărul, a fost un dosar politic în sensul folosirii împotriva PSD-FSN a dosarului Iliescu. Ca dovadă că din acest dosar lipsește Caramitru. Păi Caramitru era principalul om care venea la televizor și ne spunea de teroriști. Caramitru era în balcon când a zis opriți focul.

Monica Mihai: Deci spuneți că din dosar lipsesc oameni…

Ion Cristoiu: Lipsesc oamenii, adversarii PSD-ului. Adică oameni care între timp n-au mai fost cu Ion Iliescu sau cu PSD lipsesc și atunci acest dosar…

Monica Mihai: Spuneți că e un dosar cu dedicație?

Ion Cristoiu: Da, pentru că urma, se vede acum și după reacțiile ONG-urilor și presei de dreapta, el să fie folosit împotriva PSD-ului în campanie electorală. Adică voi, PSD-ul, sunteți urmașii lui Ion Iliescu care a tras, a făcut victime și toate bla-bla-urile politruce. N-are nicio legătură cu descoperirea adevărului.

Monica Mihai: Haideți să vorbim puțin, că tot vorbim de justiție și suntem la PSD și la tot ce se întâmplă acum în Partidul Social Democrat, săptămâna aceasta Curtea Constituțională trebuia să decidă asupra completurilor de trei, o sesizare pe care a făcut-o vicepreședintele Camerei Deputaților, în numele președintelui Camerei Deputaților, mai exact, Florin Iordache pentru Liviu Dragnea în care practic aceștia trăgeau atenția există o neconcordanță la Instanța Supremă atunci când se judecă dosarele de corupție la completul de trei, mai exact că magistrații nu sunt judecători specializați pe corupție.

Aici sunt două forțe interesate ca Dragnea să nu fie condamnat. Sistemul, împreună cu Klaus Iohannis, și Liviu Dragnea

Ion Cristoiu: Da, și această operațiune, ca să spunem așa, inclusiv decizia care a fost amânată de CCR a fost interpretată de toată lumea într-un mod absolut nerod și anume că prin asta Liviu Dragnea urmărește să nu mai fie condamnat.

Monica Mihai: Da, așa susține…

Ion Cristoiu: Teza ar fi asta. Liviu Dragnea este la un complet de cinci, da, el a fost condamnat de un complet de trei, vreau să fiu rațional, logic, deci Liviu Dragnea urmează, după ce a fost condamnat de un complet de trei, să fie judecat, să se pronunțe de un complet de cinci la Înalta Curte. Și atunci spune așa, urmare a cererii făcute de Iordache și de PSD, CCR ar urma să decidă că completul de trei care l-a judecat pe el a fost anti-constituțional, da, și…

Monica Mihai: Și că ar fi nevoie să se reia procesul.

Ion Cristoiu: Și scapă Dragnea. Deci Dragnea, și aici vreau să arăt absurditatea, a făcut tot acest tărăboi ca să nu mai fie condamnat, da? Dar de unde știți că va fi condamnat?

Monica Mihai: Nu știm, urmează să aflăm pe 15 aprilie, se va da sentința.

Ion Cristoiu: După părerea mea nu va fi condamnat, este cea mai mare diversiune pe care am văzut-o de la teroriști încoace.

Monica Mihai: Adică spuneți dumneavoastră că toată atenția este intenționat este dusă în direcția asta pe completurile de trei când de fapt atenția a trebuie să fie pe sentința dată Înalta Curte.

Ion Cristoiu: De unde știu? Toți ăștia care susțin această teză, că Dragnea va fi condamnat, de unde știu? Poate nu va fi.

Monica Mihai: Având în vedere că la primă instanță acesta a fost condamnat…

Ion Cristoiu: Păi și ce, sunt atâția. Aici sunt două forțe interesate ca Dragnea să nu fie condamnat.

Monica Mihai: Care sunt acelea?

Ion Cristoiu: Cea mai importantă este sistemul în frunte cu Klaus Iohannis deoarece au nevoie de un Liviu Dragnea…

Monica Mihai: Condamnat…

Ion Cristoiu: Nu, necondamnat. Deci, ca domnul Dragnea să nu fie condamnat există două forțe care au interes: Liviu Dragnea, nici nu spun PSD, și sistemul împreună cu Klaus Iohannis. La ora actuală dacă Liviu Dragnea ar fi condamnat, în acel moment, sigur, el trebuie să meargă la închisoare, din PSD ar fi ales alt lider, da?

Monica Mihai: Cine?

Ion Cristoiu: Nu știu, un alt lider fără probleme penale, sunteți de acord. În acel moment Partidul Social Democrat câștigă și europarlamentarele și prezidențialele, pentru că…

Monica Mihai: Prin victimizare lui Liviu Dragnea?

Ion Cristoiu: Nu, nu, printr-un nou suflu. Liviu Dragnea la ora actuală este o povară pentru PSD, cu problemele care sunt e o povară. În acel moment dacă vrei să păstrezi acest partid jos atunci îl ții pe Dragnea. Adică îl salvezi de la pușcărie. Pentru că în momentul în care rămâne Dragnea partidul…

Monica Mihai: Dar dumneavoastră spuneați că, având în vedere ultimele ieșiri ale lui Liviu Dragnea, Partidul Social Democrat stă foarte bine în comparație cu alți lideri.

Ion Cristoiu: Nu știu. Deocamdată ce iese acum stă în sensul ca temă de campanie electorală, dar eu spun că, și ajung și la partea a doua, cel mai bun contracandidat pentru Klaus Iohannis, care este sprijinit clar de sistem de servicii secrete, normal, e președintele în exercițiu, este Liviu Dragnea. Repet, facem un exercițiu, să presupunem că pe Liviu Dragnea îl condamnă, da?

Monica Mihai: Da.

Plec de la premisa că și în cazul lui Liviu Dragnea a fost un aranjament politic. Este greu dacă vine unul fără probleme penale să-l înhațe acum

Ion Cristoiu: Ce se întâmplă în PSD?

Monica Mihai: Va veni altcineva în locul lui.

Ion Cristoiu: Care sigur va fi fără probleme penale, n-ai cum.

Monica Mihai: În situația dată asta ar fi alegerea.

Ion Cristoiu: Plec de la premisa că și în cazul lui Liviu Dragnea a fost un aranjament politic. Este greu dacă vine unul fără probleme penale să-l înhațe acum. E greu, adică…

Monica Mihai: Da, dar de obicei, la cum funcționează Partidul Social Democrat, în momentul în care liderul are probleme, știți că întotdeauna exista un om de rezervă. Credeți că există în PSD în momentul de față cineva pregătit?

Ion Cristoiu: Partidul Social Democrat are încă o mie de oameni, este un partid care…

Monica Mihai: Cine? Dați-mi un exemplu?

Ion Cristoiu: Nu știu, poate să fie Fifor, poate să fie Olguța Vasilescu, nu pot să știu cine va fi, poate să vină înapoi Ponta.

Monica Mihai: L-ați vedea pe Victor Ponta părăsind Pro România să se întoarcă în fruntea PSD?

Ion Cristoiu: Ponta are și el proces. Deci, părerea mea este că va trebui să… cel mai apropiat, adică trebuie să vină și cineva din conducere, da? Că nu poți să faci congres acum. În conducere este Dăncilă, greu de presupus, deși poate să vină și Viorica Dăncilă, e președinte executiv. Deci, avem o situație de criză, încă o dată, presupunând că îl condamnă, da? În acel moment el se duce la închisoare, da, în acel moment partidul, într-o zi, două trebuie să soluționeze problema. Primul care îi ia locul este Dăncilă, ea este președinte executiv…

Monica Mihai: Interimar.

Ion Cristoiu: E președinte executiv, poate să fie interimar pe toată viața sau să fie interimar două zile.

Monica Mihai: După care s-ar organiza congres, presupun.

Ion Cristoiu: Imediat după Dăncilă este Fifor care este președintele Consiliului Național, ca funcție, da. și ca interimar Dăncilă poate să-i predea lui Fifor, să spună eu sunt premier și n-am nevoie, deci doi sunt imediat, în sensul de imediat. De regulă acel imediat este și permanent că ajunge interimar, pune mâna pe putere. Partidul Social Democrat nu este un partid ca și PDL creat în jurul unui lider, adică a venit Traian Băsescu, a plecat Traian Băsescu, gata se duce și partidul.

Monica Mihai: E un partid închegat, cu tradiție…

Ion Cristoiu: Dar, repet, mă întorc, la ora actuală domnul Liviu Dragnea este o povară pentru acest partid, cu sau fără voia lui, corect sau incorect. Oricum imaginea e dezastruoasă pe plan internațional, are o problemă, tot ce face el, poate că unele lucruri sunt corecte, sunt puse pe seama, sigur în cadrul unei bătălii politice, problemelor, dar în momentul acela un partid condus de altcineva, chiar de Dăncilă, lasă la o parte faptul că ideal ar fi să fie Viorica Dăncilă deoarece premierul ar fi și președintele partidului…

Monica Mihai: Cum a fost și în cazul lui Victor Ponta.

Ion Cristoiu: Vi se pare aberant să fie Viorica Dăncilă?

Monica Mihai: Mi s-ar părea cel puțin interesant.

Ar pierde CCR-ul, ar pierde democrația și ar pierde și PSD-ul. Din punctul acesta de vedere mi se pare, așa, un scărpinat la stânga cu dreapta

Ion Cristoiu: Mă rog, eu am spus. Și atunci de ce pleacă toată lumea de la premisa că el va fi condamnat?

Monica Mihai: Cum l-ar fi ajutat o sentință favorabilă dată de CCR pe Liviu Dragnea? Ar fi scăpat de această problemă și de această incertitudine?

Ion Cristoiu: Nu, ar fi început o dispută, în primul rând că ar fi fost pus cu mâna. Chiar dacă CCR-ul avea dreptate, imaginea publică ar fi dezastruoasă pentru CCR. Imaginea publică, până la urmă. Și o instituție a statului de drept depinde…

Monica Mihai: Mai ales Curtea Constituțională.

Ion Cristoiu: Imaginea publică, corectă sau incorect, repet eu vorbesc de imaginea publică ar fi așa, CCR a făcut totul ca să salveze un, pun în ghilimele, de la închisoare, da? Ar pierde Dragnea, ar pierde PSD-ul, Dragnea pentru că nu știi, până vine motivare, până… oricum

Monica Mihai: Sentința s-ar fi dat.

Ion Cristoiu: Ar pierde CCR-ul, ar pierde democrația și ar pierde și PSD-ul, da, deci din punctul acesta de vedere mi se pare, așa, un scărpinat la stânga cu dreapta. Dar eu cred că el va fi achitat, așa cred, pentru că există un mare interes ca el să rămână în continuare și candidat la președinție.

Monica Mihai: Vom vedea oricum, sentința este așteptată să fie dată pe 15 aprilie, decizia Curții Constituționale va fi dată pe 19 aprilie, au amânat săptămâna aceasta, rămâne să vedem atunci ce se va întâmpla.

Ion Cristoiu: Dacă va fi achitat pe 15, nu mai e nevoie de decizie sau de o decizie anti-constituțională.

Monica Mihai: Nu mai e nevoie în cazul lui, dar e nevoie în alte cazuri.

Ion Cristoiu: Nu. O decizie care să declare că e constituțional completul și a scăpat și CCR-ul.

Monica Mihai: Și a scăpat toată lumea.

Ion Cristoiu: Dar n-a scăpat Iohannis.

Interviul continuă în pagina următoare:

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Statul vrea să știe tot despre banii tăi. Românii vor fi obligatoriu verificați. Nu ai...
Vechimea în muncă. Acum obții mai ușor actele. Cum procedezi
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării